Din punct de vedere psihologic, un tânar de 18 ani, care nu are afecțiuni psihice, este capabil să învețe și să conducă un autoturism. Testarea psihologică este obligatorie, cu un scop, ea vizează timpul de reacție, vigilența, coordonarea oculo – motorie, calitați cognitive – senzoriale (atenție, memorie, vedere spațială), rezistența la oboseală și reactivitatea dinamică și emoțională.
Sunt necesare abilități cognitive și perceptive pentru a conștientiza eventualele pericole pe care le pot întâlni pe șosele. Aceste abilități se pot învăța și prin experiență, condus zilnic. Când tinerii șoferi observă un pericol, de cele mai multe ori e prea târziu pentru a fi evitat, deoarece ei nu sunt obișnuiți, încă, să analizeze întregul trafic din jurul lor, lucru pe care șoferii cu mai multă experiență îl pot face.
Poate părea un paradox când spun că ei trebuie să conducă mai des, dar contează foarte mult modul în care acești tineri aleg să conducă. Condusul pe care trebuie să îl facă, este unul foarte conștient, la viteză legală, fără a fi distrași de telefoane mobile, muzică la volum mare, conversații cu alți pasageri. Este un condus de înțelegere.
Conștientizarea riscului poate fi o posibilă explicație pentru motivul pentru care șoferii tineri au o rată de accident mai mare decât șoferii mai în vârstă. Dacă șoferii nu sunt conștienți de risc, atunci aceștia nu conduc cu prudență, nu evaluează propriile abilități, starea mașinii, condițiile meteo, etc.
Șoferii mai în vârstă au tendința de a asocia conducerea unul autoturism cu un transport eficient, pentru șoferii tineri, mai ales pentru cei de 18 ani, este o tranziție la maturitate, le oferă automonie și de ce nu un statut social.
Părinții trebuie să le insufle un stil de condus responsabil. Ar putea să vizioneze împreună cu viitorii șoferi filme educative despre condusul riscant. Pot viziona testele pe care producătorii de mașini le fac în timpul producției, tocmai pentru a observa ce se întâmplă cu caroseria și pasagerii în timpul impactului.
Avertisment pentru părinți?
Am mai degraba un set de recomandări, decât un avertisment.
Aș achiziționa unui începător o mașină cu un motor mai mic, nu foarte puternic.
O perioadă de timp aș însoți tânărul șofer (ca un observator, nu ca un factor de stres). L-aș ruga pe perioada în care conduce să își seteze telefonul pe modul silențios pentru a nu fi tentat să răspundă la mesajele text. O perioadă de timp cât încă este începător i-aș recomanda să nu vorbească la telefon (nici măcar prin handsfree sau carkit).
I-aș recomanda ca în primele sale drumuri să nu fie însoțit de prieteni de aceeași vârstă (îl pot face vulnerabil).
Comentarii recente